it security

Cum poți asigura securitatea informatică a business-ului tău?

Unul dintre cele mai importante aspecte în asigurarea succesului unei companii este protejarea datelor și informațiilor esențiale. Pe măsură ce organizația se dezvoltă, cresc și amenințările cu privire la încălcarea securității. Dacă datele sunt compromise, atunci business-ul poate fi în pericol de a eșua.

Indiferent dacă au loc în cadrul unei corporații sau la nivelul unui start-up, amenințările la securitatea informatică pot provoca întreruperi costisitoare în activitățile de zi cu zi ale tuturor afacerilor. În lipsa măsurilor de securitate solide și a procedurilor stabile, companiile sunt expuse unor astfel de atacuri, a căror consecințe pot fi ireparabile.

Oricât de mult pot dăuna amenințările la adresa siguranței datelor unei companii, ele sunt în același timp ușor de evitat, atunci când sunt implementate măsuri de protecție adecvate. Dacă vrei să asiguri succesul business-ului tău, investiția în instrumente eficiente este fundamentală. Pentru a vă îndrepta în direcția corectă, iată câțiva pași pe care puteți să-i urmați:

 

  1. Dezvoltă o strategie

În loc să te bazezi pe direcții vagi cu privire la proceduri și politici, compania ta (indiferent de dimensiunile sale) ar trebui să dețină o strategie solidă de securitate IT, care să fie cât de detaliată posibil. Este esențial ca aceasta să cuprindă nu doar modalitățile de protecție ale datelor, resurselor și echipamentelor, ci și acțiunile care trebuie urmate în cazul în care ea nu funcționează conform așteptărilor. Un plan de intervenție te poate ajuta să te menții întotdeauna cu un pas înainte și să eviți deciziile spontane care pot să dăuneze business-ului.

 

  1. Educă angajații

Chiar dacă ai o strategie exhaustivă de securitate, aceasta va fi inutilă în cazul în care personalul tău nu este informat cu privire la ea. Una dintre cele mai comune modalități de compromitere a datelor este neasigurarea training-ului suficient al angajaților cu privire la procedurile de securitate. Instruirea adecvată a personalului în toate domeniile de business (nu doar în IT) oferă acestuia o imagine detaliată asupra politicilor companiei și poate garanta astfel securitatea sa informatică. De cele mai multe ori, o abordare proactivă este mai bună decât una fixată pe a repara efecte incidentului.

 

  1. Asigură backup-ul datelor

Crearea unor copii de rezervă a datelor organizației te poate ajuta să recuperezi toate informațiile pierdute în urma unui eveniment neprevăzut. De aceea, este esențial să te asiguri că cele mai importante date, pe care se bazează funcționarea eficientă a business-ului, treci printr-un proces de back-up în mod regulat. Printre ele se numără: datele personale ale clienților și angajaților, date de contabilitate, operațiuni, manuale și documentații, precum și configurațiile de sisteme.

 

  1. Securizează-ți dispozitivele și rețeaua

În primul rând, este important să te asiguri că toate dispozitivele și computerele firmei tale beneficiază de instalarea sistemelor software de securitate, printre care se numără filtre antivirus, anti-spyware și anti-spam. În plus, este recomandat să instalezi un firewall, împiedicând astfel persoanele din afara companiei să acceseze datele din rețeaua ta privată. Mai mult decât atât, este important să actualizezi constant sistemele de operare și programele de securitate, update-urile putând remedia erori grave de securitate și asigura funcționarea la maxim a software-urilor.

 

  1. Monitorizează utilizarea echipamentelor

Una dintre cele mai eficiente modalități de asigurare a securității informatice este monitorizarea constantă a folosirii echipamentelor și sistemelor, alături de prevenirea accesului interzis. Este important ca angajații companiei să știe unde să-și păstreze dispozitivele, la ce rețele de internet pot să se conecteze și cum să folosească sistemele de stocare externe. În plus, este indicat să eliminați orice software sau echipament care nu mai este utilizat, asigurându-vă înainte că ele nu dețin informații sensibile.

 

Acestea sunt doar câteva dintre cele mai importanți pași pe care poți să-i urmezi pentru a asigura securitatea informatică a business-ului tău. Pentru a afla mai multe informații cu privire la măsurile de siguranță și la posibilitatea aplicării acestora în cadrul companiei tale, contactează-ne acum.

Alte articole