Aniversare 25 de ani de NetiTworks

NetiTworks a sărbătorit 25 de ani de activitate

În 2022, netiTworks marchează un important moment din existența sa pe piața de servicii și infrastructură IT: împlinirea a 25 de ani de activitate. NetITworks este o companie clujeană care oferă soluții complete, asigurând acoperirea de la A la Z a nevoilor IT ale unui business, indiferent de segmentul în care acesta operează.

Experiența își spune cuvântul: din 1997 echipa noastră formată din specialiști certificați în domeniu se ocupă de implementarea soluțiilor care țin de externalizare IT, infrastructură, securitate și mentenanță. Atât prin colaborări de lungă durată, cât și prin proiecte individuale, netITworks analizează, planifică și implementează tot ceea ce ține de structura IT a unei companii.

aniversare25-1

Evoluția companiei a fost descrisă de Ionuț Olar, director executiv netiTworks, într-un interviu ilovecluj.ro: „Povestea noastră începe în anul 1997 ca Elektroweigl, o companie mixtă germano-română, având ca obiectiv vânzarea și distribuția de produse și echipamente IT. Era perioada în care majoritatea companiilor din România începeau să-și creeze propria infrastructură IT, o rețea internă constituind pentru multe dintre acestea încă o noutate. Începând cu 2005, ne-am extins portofoliul adăugând servicii de infrastructură IT și cybersecurity. Ulterior, realizând nevoia existentă în piață, am devenit NetiTworks, concentrându-ne pe oferirea de soluții integrate IT.”

NetiTworks crede cu tărie că progresul digitalizării și tehnologizării intense din ultimii ani creează nevoia unui business de a-și asigura o infrastructură IT eficientă și sigură. În acest sens, outsourcing-ul reprezintă una dintre soluțiile inteligente cu ajutorul căreia un business poate să-și asigure securitatea datelor, să-și mărească productivitatea și să beneficieze de o reducere a costurilor de funcționare, acestea fiind doar câteva dintre motivele pentru a alege externalizarea serviciilor de IT.

Evenimentul de aniversare

Succesul de 25 de ani al NetiTworks a fost sărbătorit în cadrul unui eveniment de aniversare a companiei. Acesta a avut loc în data de 3 noiembrie 2022, iar printre participanți s-a numărat echipa internă, alături de colaboratori și parteneri. Toți s-au bucurat de momente de socializare și networking. Mai mult, în cadrul evenimentului au avut loc numeroase prezentări, realizate de Gabriel Pavel (din partea Fujitsu România), Aurelia Năstase (ALEF Distribution RO), Dan Ceapă (Dell), Anca Modreanu (Fortinet), Cătălin Crivineanu (Eaton), Călin Vlad (Bitdefender) și Raiciu Claudia (IBM).

Echipa s-a bucurat de primirea reprezentanților partenerilor și sponsorilor de la: Dell Technologies, Fujitsu, Fortinet, Bitdefender, Eaton, IBM, Alef, Microsoft, Cisco și NetApp. Masa și atmosfera festivă au fost contextul potrivit pentru sărbătorirea celor 25 de ani de existență a companiei, mai ales în prezența tuturor celor care au contribuit activ la succesul netiTworks în toată această perioadă și au ajutat la menținerea calității serviciilor la standarde înalte.

Perspective de viitor

În ceea ce privește viitorul, netiTworks își propune să-și crească relevanța pe piața de profil și să inițieze cât mai multe colaborări fructuoase. Valorile companiei sunt flexibilitatea, eficiența operațională și prețul competitiv. Acestea reprezintă pilonii de bază ai existenței îndelungate în această industrie aflată în continuă creștere. Echipa netiTworks operează conform principiului grijii față de client, fiind orientată către un interes comun – succesul clienților care apelează la serviciile netiTworks este echivalent cu succesul propriu-zis al companiei.

aniversare25-2

Alte articole